Search form

Reforma sistemului european de protecție și securitate a datelor, PP, București

Acum două zile am fost la o conferință organizață la București de Eurosfat și Europuls la Palatul Parlamentului în cadrul anului cetățenia europeană, privind reforma sistemului european de protecție și securitate a datelor. A fost și colegii mei Adina-Ioana Vălean și Renate Weber (amândouă de la grupul liberal în parlament) și Ioan Enciu, de la grupul socialdemocrat. Am venit cu Cristian Bulumac, fostul meu practicant de la Bruxelles, și alt tip de la partidul pirați în România. Bogdan Manolea de la APTI, Christiana Mauro de la Universitatea a Europei Centrală, un tip francez de la Microsoft și alt tip reprezintându pe industria publicății și încâ unul reprezintându pe CERT-RO mai au fost. Doi dintre ei mă au ajutat cu urmatoarele două intervenții pe care am făcut (greșelile nu sunt de către ei):

Doamnelor și domnilor, colegi;

chiar dacă știu că organizătorii au aranjat traducere între română și engleză - vă mulțumesc - aș vrea să încerc să fac intervenția în limba română, o limbă de care m-am îndrăgoștit și pe care am studiat-o, chiar dacă mai puțin decât aș fi dorit.

Suntem aici pentru a discuta legislația europeană privind protecția datelor cu caracter personal. Nu-i ceva nou, e o codificare a unor valori vechi apreciate pe tot teritorul european. Am observat în discuții din parlementul european, dintre colegii români cu care am lucrat și în dezbaterea în care ne-am angajat în statul membru din care vin eu, Suedia, că ceamai mare partea a discuțiile se referă la detalii, fără scopul de a discuta sau a defini care sunt valoriile pe care societatea noastră este bazată.

Și, că rezultat, fără direcție morală sau politică, a fost dificil să aflăm cum trebuie scris textul legislativ.

Sunt suedeză, m-am născut în lumea de după optzeci și nouă, așa că, nu am prea multe cunoștințe despre lumea dinainte.

Am crescut într-o Europa în care, pentru fiecare persoană, exprimarea liberă, formarea liberă a propriei identități și autonomia personală sau confidențialitatea sunt drepturi. Sunt drepturi pentru că societatea devine mai bună pentru toți când știm și avem control asupra ce se întâmplă cu noi și viețile noastre.

Identitatea noastră proprie nu se poate defini ușor. Depinde de situație, cu cine suntem, și ce vrem să facem. Ne formăm identitatea în parte prin interacțiuni cu alți și în parte noi singuri. În orice caz, ne exprimăm identitatea noastră prin alegeri muzicale, ce ascultăm, ce preferăm la televizor, cum comunicăm, pentru că tot ce este comunicat de noi însine este parte din identitatea nostră.

Așa că, fiecare actor care are foarte mult control asupra modului în care comunicăm, asupra informaților și știrilor pe care le citim, de la cine și când, poate avea mult control asupra noastră.

Legislația privind datele personale are impact asupra dreptului nostra de a ști când altcineva, în afără de noi, și de multe ori neidentificat pentru noi, are acest control. Se referă la principiul potrivit cuiva, pentru ca fiecare dintre noi să poată determina ce se întâmplă cu identititatea noastră, trebuie să putem să ne opunem acestui control.

Identitatea noastră nu este o marfă, în sensul că toată societatea, piața și fiecare grup de persoane sunt constituite din indivizi cu identitate propriu, fără de care nu putem să avem democrație, un sistem bazat pe ideea libertățiilor indivizilor, și nici nu putem să avem o piața liberă, ținându în seamă că și piața liberă are nevoire de participanți care pot face alegeri libere.

Atunci, valorile despre care trebuie să discutăm, sunt destul de profunzi pentru a nu zice fundamentale, pentru societatea întreagă, așa cum cunoaștem.

E adevărat, și mă va surprinde imens dacă nu va fi menționat faptul, că dezvoltarea tehnologiilor informatice s-a făcut foarte rapid. E și adevărat că putem primi avantaje foarte mari prin aceste tehnologii. Dar în primul rând, doar posibilitatea de a crea orice fel de bază de date, și a-o corela (faptul care înseamnă că anonimizarea datelor este de fapt imposibil), nu înseamnă că ar trebui să facem. Știm că, în aproape toate cazurile, dacă baza de date există, în final va fi folosita de poliție sau servicii secrete din țările noastre sau, chiar mai departe în afără controlului nostru, și în mâinile unor terte state sau organizați. Acest singur fapt ar trebui să ne facă să ne oprim puțin pentru a evalua efectele piaței pe care am construit-o pânâ acum.

În doilea rând știrile și informațiile pe care le folosim pentru a cunoaște lumea înconjuratoare vin din ce în ce mai mult de la furnizorii privați. Un furnizor mare de servicii de telecomunicație sau de software poate să restrânge intr-un fel foarte dăunâtor pentru societatea felul în care comunica cetățeni între ei.

Pentru asta, Comisia Europeană a defășurat în urmă cu mulți ani activității în cadrul de reflamentare al concurrenției, și acum a înaintat o propunerea pentru a da mai mult control indivizilor privați, cetățenilor și ai europeni.

În Europa, există multi tări cu experiențe foarte grave de pierdere a controlului identități de către cetățeni, și avem multe cercetări asupra tehnologiilor ce pot fi folosite pentru aceasta. Am studiat în Europa și alternative și de fapt exportăm multe produse care ajută cetățeni altor state să își protejeze identitatea și intimitatea în aceeași măsură ca și cetățenii europeni.

Aș vrea să aprobăm o legislație puternică și durabilă care sâ ne protejeze cetățenilor europeni. Avem nevoie de standarde pentru protecția datelor la nivel european. Vor ajuta pe industria și pe cetățeni. Sper că toți aici veți vrea să participeți în discusie asupra temei asta foarte important. Vă mulțumesc.

După mai multe intervenți și după ce ceilalți participanți spectatori au făcut și ei intervenți (unul dintre ei a vrut să discutăm și datele deschise dar mi-a părut că APTI va organiza un seminar despre aceasta chestie în aprilie? găseam acest articol despre un seminar despre datele deschise organizat în februarie dar nu i ajută pe nimeni în de a cunoaște viitorul), toți noi invitați i-am dat posibilitatea de a raspunde participanți. Eu am zis până la urmă:

Drepturi omului sunt din tradiție o temă liberală și cum a spus doamnă Weber grupul liberal are potențială în a fi balanță în voturi.

Am considerat mult dorintă politicienilor să iau responsabilitatea pentru dezvoltarea societatei și a industriei.

Este un fapt că fiecare piață este reglementată. Singur punct de diferință este felul în care o reglementăm.

Regulamentul în față crea un cadru pentru standarde pentru protecția datelor și pentru născocirea. N-ar trebuie să fie o problemă. Standarde sunt folosite tot timp în orice industria.

Numai transparența nu este suficiente pentru a garanta protecția datelor. Avem nevoie de nu numai cuvinte dar și technologiile care implementează cuvintele. Dar, bine, dacă Microsoft dorește să fie transparent, dăți-ne algoritmi!

Și este o problemă și pentru firme dacă politicieni nu pot fi responsabili pentru cadrul legislativ a societatei și a pieței. Uniunea europeană de fapt nu-i Statele Unite, și putem crea legislație proprie. Noi trebuie șa avem politiciene care vor fi responsabili și vor crea o societate în care cetățeni se simt siguri și în control. Este o discuție despre valori și responsabilitate dar cu participarea cetățenilor în dezbăterii asupra temei nu există nici un motiv de ce nu vor fi responsabili politicieni noștri.

Vă mulțumesc.

Mai târziu m-am grăbit la aeroport pentru a mă întorc în Belgia.

Comments

Add new comment