De ce este importanta aceasta Consultare
Legislația europeană care privește drepturile de autor este o cârpeală. Regulile care se aplică în acest domeniu au devenit total caduce în situația în care astăzi dreptul de autor este invocat în cazul
liberei circulații a informației și a dreptului universal la cunoaștere într-o lume interconectată prin intermediul Internetului. Legislația diferă foarte mult de la un stat european la altul și acest lucru face imposibil mult doritului schimb cultural în spiritul comunității europene. Ca urmare- în sfârșit, Comisia Europeană pare interesată să intervină și afirmă că va lua o decizie în privința schimbării acestei situații prin întocmirea unui Regulament care să impună tuturor țărilor europene o legislație comună.
Între 05.12.2013 și 05.02.2014, Comisia Europeană invită toate părțile interesate, atât organizații neguvernamentale cât și persoane fizice, să contribuie prin sugestii și recomandări la conturarea acestei legislații. În acest scop s-a lansat o consultare publică care consistă într -un set de întrebări deschise. Răspunsurile la aceste întrebări vor fi luate în considerare când va fi inițiată reforma Dreptului de Autor. Participarea societății deschise la această consultare este foarte importantă din următoarele motive:
- Dacă cetățenii europeni vor participa în număr mare la această consultare va însemna că există un interes major pentru această problemă. Comisia Europeană este singura instituție care poate iniția
legi aplicabile la nivel european așa că e nevoie să o convingem de necesitatea acestei reforme. - O reformă a Dreptului de Autor la nivel european poate îmbunătăți în mod major liberul schimb al culturii, științei și informației dar în același timp poate face ca lucrurile să meargă mult mai rău! Așa-numita „industrie” este puternică și deține resurse nelimitate pentru a influența rezultatele acestei consultări. Pentru a face ca vocea societății deschise să se audă și să conducă aceste rezultate în direcția dorită este necesar ca participarea atât a utilizatorilor cât și a creatorilor să fie majoritară.
- Mulți dintre noi sunt implicați în proiecte care sunt restricționate de actuala lege a drepturilor de autor. Expunând prin participarea la această consultare propria voastră interferență cu această lege oferiți Comisiei Europene puncte de vedere asupra felului cum sunt afectate nu doar „industria” ci și creativitatea și inovația.
Bine dar pare mult și complicat!
Cam așa este, și pentru asta suntem noi aici.Consultarea are 80 de întrebări dar asta nu înseamnă că trebuie să le studiem integral și să răspundem la toate!
Le-am studiat noi și vă oferim o sinteză a articolelor grupate pe diverse problematici. Dacă doriți să cereți Comisiei să legalizeze filesharing-ul, mergeți la întrebările 22-26, etc. Avem un set de recomandări pentru întrebările de tip Yes/No, cu câteva indicații asupra pasajelor care trebuie evidențiate. Este mult mai folositor dacă veți da răspunsuri personale la doar 5-6 întrebări decât să folosiți copy/paste pentru toate cele 80 de întrebări! Știm că la alte consultări, pe alte probleme, Comisia a raportat că a primit foarte multe răspunsuri dar acestea erau identice. Comisia va lua în considerare răspunsurile voastre doar dacă acestea vor fi scrise cu propriile voastre cuvinte!
Cu acest ghid ne-am gândit să vă oferim un instrument care să vă ajute să cântăriți cât mai corect dezbaterea asupra Dreptului de Autor! Așteptăm orice sugestie destinată îmbunătățirii acestuia.
Acesta este documentul EC privind consultarea:
http://ec.europa.eu/internal_market/consultations/2013/copyright-rules/docs/consultation-document_en.pdf
Website: http://ec.europa.eu/internal_market/consultations/2013/copyright-rules/index_en.htm
Puteți folosi acest model pentru a crea documente care pot fi trimise comisiei: http://okfde.github.io/eucopyright/
Ghidul raspunsurilor la Consultarea privind Drepturile de Autor
Răspunsuri pe problematici
Da pentru Reforma Dreptului de Autor
Întrebarea 4, 7, 78, 79
Întrebarea 7 și întrebările 78-79: da, dorim o reformă a legii, și mai ales dorim o lege unică pentru toate statele europene. Copyrightcode.eu dă un bun exemplu despre cum ar trebui să arate o schemă simplificată a Dreptului de Autor. În răspunsul la întrebarea 4 puteți menționa că armonizarea legii Dreptului de Autor printr-o reformă va fi cea mai bună soluție pentru abordarea așa-numitului „conținut (content)” pe întreg teritoriu european.
Filesharing
Întrebările 22-26, 80
Dacă doriți ca filesharing-ul (împărtășirea documentelor, torente) să fie legalizat trebuie să evidențiați aceasta la răspunsurile întrebărilor 22-26 arătând cât de folositor este acest procedeu din punct de vadere al accesului la cultură și știință. Deasemeni puteți atinge subiectul extrem de sensibil al permisiunilor de a descărca și a face copii după documente împărtășite pe internet. La întrebarea 80 ne vom referi la legalitatea torentelor. Chiar conceptul care stă la baza Uniunii Europene este un peer-to-peer (reţea/uniune în care fiecare calculator/țară poate împărtăși în mod egal datele şi resursele cu oricare alt calculator/țară). În această tradiție cooperarea pe baze de egalitate, transparență și simetrie trebuie să funcționeze sub toate aspectele, inclusiv cele care privesc Internetul și Dreptul de Autor.
Nu extensiilor de tip Drept de Autor asupra unor funcțiuni fundamentale ale Internetului (caching, linking)
Întrebările 11,12
Este important ca la aceste întrebări să se răspundă negativ-linking, hyperlinking și viewing webpages Nu trebuie să ajungă să fie considerate „încălcare a Dreptului de Autor”. Aceste funcțiuni trebuiesc
permise, fără ele Internetul nu va funcționa.
DRM (Digital Rights Management- Măsuri Tehnice de Blocare )
Întrebările 13, 32(b), 36(b),80
DRM are legătură pe de o parte cu bazele de date ale bibliotecilor și pe de altă parte cu accesul în universități. Cu privire la aceste aspecte, relativ la persoanele private și utilizatorii finali, sunt întrebările 32(b) și 36(b).
Dar întrebarea cea mai importantă care se referă la DRM este întrebarea 80. Pentru a vă informa înainte de a răspunde, citiți acest eseu care evidențiază diferențele în care este perceput DRM în legislațiile EU și SUA: http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=2338976
Vom cere în mod clar ca DRM să nu interfereze cu nici o lege sau oportunitate legală care ne oferă accesul la/și uzul culturii. De asemeni vom cere ca DRM să nu depășească excepțiile și limitările codificate în lege. Dorim ca aceeia care decid ce drepturi au sau nu au utilizatorii să fie legiuitorii și nu companiile private.
DRM mai este menționat și în întrebarea 13 în care este se întreabă dacă ați avut probleme într-o eventuală încercare de a revinde opere digitale.
Durata protecției
Întrebarea 20
În prezent, în România, conform Legii nr.8 din 14 martie 1996, Dreptul de Autor este garantat pentru o perioadă de 70 de ani după moartea autorului. Dacă consideri că o perioadă mai scurtă ar fi benefică, răspunde la această întrebare. O durată rezonabilă a fost propusă de Rufus Pollock (British economist at Cambridge University) propune 15 ani. Rick Falkvinge și Christian Engström au propus un maximum 25 …Partidul Pirat Cehia propune 5–10 ani.
Vezi:
Falkvinge/Engström: http://www.copyrightreform.eu/
Rufus Pollock: http://rufuspollock.org/papers/optimal_copyright_term.pdf
Necesitatea Înregistrării
Întrebările 15-18
In multe țări ale lumii, pentru a fructifica financiar o operă, e necesară înregistrarea acesteia într-un Registru Central al Drepturilor de Autor. De ex. acest lucru dă o mai mare certitudine și claritate muncii multor actori. Un Drept de Autor Subînțeles va crea un sac de probleme autorilor care vor trebui să dovedească că sunt titularii acestuia.
În principiu, este obligatorie existența acestui Registru.
https://en.wikipedia.org/wiki/Copyright_registration#Is_registration_required.3F
Limitări și Excepții ale Dreptului de Autor
Întrebările 21,22
Să răspunde Da la aceste două întrebări pentru a fi siguri că toate exceptările și limitările Dreptului de Autor (de ex. cele care privesc folosirea operelor în scopuri culturale sau științifice) vor fi obligatorii pentru toate statele membre UE!
Librăriile
Întrebările 21-26,32(b),36(b)
Ca și DRM, Librăriile sunt menționate în întrebările 32(b) și 36(b). Întrebările 21-26 vizează o mai mare flexibilitate a Dreptului de Autor.
Remixarea
Întrebarea 21-26
Folosirea ghilimelelor și Citarea trebuie să fie extinsă și la domeniile audio și video. Această practică trebuie să fie aplicată și remixurilor educaționale (remixing to educate people). Parodii, ghilimele, citate, remixurile educaționale trebuie să acopere domeniile audio, imagine și video (audio-vizual).
Competiția pe piața divertismentului va fi puternic avantajată prin introducerea unei excepții care să nu excludă remixarea comercială (DJ, compozitori, etc), așa că este foarte important ca aceste excepții să nu excludă activitățile comerciale.
Menționăm că remixarea este o tehnică culturală foarte populară cu ajutorul căreia se sparg barierele tradiționale care persistă între unele popoare europene, ca atare Remixarea trebuie promovată ca fiind un subînțeles al integrării Europene.
Fair use (Utilizare permisa fara consimtamantul autorului)
Întrebarea 24
Dacă dorinți o clauză pentru folosirea unor părți din opere fără consimțământul autorului , răspundeți la această întrebare. Ca argument vă puteți referi la crearea unui cadru mai flexibil al Dreptului de Autor în ceea ce privește adaptarea la dezvoltarea viitoare a tehnologiilor și artelor.
Exista 4 factori care trebuie luati in considerare:
-
Pentru ce utilizam copia/citatul?
-
Ce fel de lucrare copiem/citam?
-
Cat de mult vom copia?
-
Ce efect ar avea ceea ce facem noi daca toata lumea ar copia asa?
Nevăzătorii
Întrebările 21-26
Uniunea Europeană a semnat deja tratatul care prevede eliminarea Dreptului de Autor în cărțile scrise în alfabetul Braille, la OMPI, vezi aici:
http://keionline.org/node/1767
Michel Barnier (comisar European) susține acest tratat : http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-12-603_en.htm
Securitate legală pentru p2p și pentru torente
Întrebările 13, 14, 21-26, 80
Rețelele peer-to-peer, torentele, schimburile și împărtășirea de fișiere și de cultură distribuită sunt abordate în întrebările 21-26 (flexibilizarea Dreptului de Autor astfel încât aceste tehnici să fie permise) și 80.
Posibilitatea revânzării unor produse sau opere (întrebările 13,14) este luată în considerare în vederea găsirii unor noi modele comerciale pentru Uniunea Europeană.
Răspunderea Civilă a Intermediarului
Întrebarea 75-77
Putem răspunde cu ușurință: Intermediarii nu trebuie să fie făcuți răspunzători pentru ceea ce se întâmplă pe Internet! Rețele comunitare wireless, servicii de anonimizare, furnizorii de servicii de internet,
locuri de stocare a datelor online, motoarele de căutare și a alți actori pe scena Internetului suferă de incertitudine din cauza răspunderii civile din Dreptul de Autor. Spune-i Comisiei povestea ta preferata despre cum astfel de răspundere a făcut lumea mai rea! În plus, ar trebui să existe o directivă Preavizare-și-Acțiune, care permite furnizorilor de servicii și cetățenilor cine solicită informații cu privire la activitatea lor pe web, și de ce (a se vedea https://ameliaandersdotter.eu/2013/07/06/brev-till-michel-barnier-om-notice-and-action-i-eu ).
Legea dreptului de autor ar trebui să fie în conformitate cu dreptul civil, nu în temeiul dreptului penal!
Informatii despre consultarile anterioare
Un răspuns anterior pe care l-am făcut la consultările cu privire la secretele comerciale: https://ameliaandersdotter.eu/2013/10/06/trade-secrets-galore-commission-consultation-reveal-citizens-dont-want-it
Model de răspunsuri: https://ameliaandersdotter.eu/2013/02/05/kommissionens-affarshemlighetskonsultation-svarsguide?language=en
Rezumatul răspunsurilor la consultări: http://ec.europa.eu/internal_market/consultations/docs/2012/trade-secrets/130711_summary-of-responses_en.pdf (Partidul Pirat menționat separat :D)
Ne-am alăturat la consultarea comune la consultarea IPRED , dar eu (Amelia) nu am analizat rezumatele acestor răspunsuri încă
https://ameliaandersdotter.eu/2012/12/17/commission-ipred-consultation-answering-guide-citizens-w-copyrights
(dar ar trebui să fie pe aici: http://ec.europa.eu/internal_market/consultations/docs/2012/intellectual-property-rights/summary-of-responses_en.pdf sau http://ec.europa.eu/internal_market/iprenforcement/directive/index_en.htm
pe undeva)
Aceasta este o analiză IPKat a Eleonorei Rosati, o specialistă în Dreptul de Autor: http://ipkitten.blogspot.com/2013/12/a-closer-look-at-public-consultation-on.html
Ghidul acesta s-a scos de la http://chaoscc.ro/consultare Vă mulțumim frumos!